Despre mine


 Cine sunt eu?


Caut de mult timp să aflu ...

Mă caut pe mine. Cine sunt ? De unde vin? De ce am venit aici? Ce am de făcut??

Sunt întrebări pe care mulți dintre noi ni le punem în cursul vieții. O parte poate, au găsit răspunsul, o parte mai caută încă, o parte au renunțat și lasă viața să curgă, iar o parte au schimbat sensul și direcția vieții,cu alte cuvinte … au reușit!

Și eu am reușit să aflu, sunt Mara, femeie, fiică, mamă, bunică și trăitor pe această frumoasă planetă Pământ, și tot ce pot spune este că în fiecare zi constat, că mai am multe de învățat pentru a deveni cu adevărat omul sau femeia care îmi doresc să fiu. Iar viața nu încetează să mă pună la încercare

Ne naștem (alegem să venim într-o familie), creștem în contexte de viață care își pun amprenta în viața noastră, ne creionăm scenarii de viață, ne dorim să devenim adulți mai repede, trecem prin diferite experiențe, înfruntăm dificultăți, ne căsătorim, ne despărțim, îmbătrânim și, cel mai important uităm să trăim!! O înlănțuire de zile, de experiențe, de întrebări, de răspunsuri și căutări...

Unele întâlniri chiar cred că sunt menite să îți schimbe fundamental viața. Uneori avem nevoie de oameni pentru a ne trezi și pentru a ne ajuta să ne schimbăm cursul vieții. Alteori, pentru a ne încuraja și a ne aminti cine suntem cu adevărat…

În căutările mele am întâlnit oameni care mi-au devenit mentori în diferite etape ale vieții mele și la un moment dat, cel mai bun mentor al meu, am devenit chiar eu.

Empatia, creativitatea, latura mea artistică, munca, disciplina, intuiția dezvoltate mult pe parcursul vieții mi-au demonstrat că ceea ce citesc, învăț si ascult, reflectă adevărul doar dacă sunt transpuse prin prisma propriilor mele experiențe. Altfel, rămâne doar un Postulat.

Sunt o persoană preocupată de cunoașterea ființei umane și a ambientului in care trăim. Un om care a studiat mai multe domenii, și-a însușit tehnici de comunicare și de analiză,dar care, în paralel a învățat să asculte, să înțeleagă și să ghideze.

Numai cine își cunoaște propriul întuneric, îi poate însoți pe ceilalți în întunericul lor.

Sunt profund recunoscătoare pentru trăirile și experiențele pe care le-am parcurs dealungul vieții, pentru că acestea mi-au dat șansa sa mi descopăr adevarata valoare și să-mi construiesc propriul brand.

Îmi doresc să indrum oamenii să descopere potentialul ascuns din ei si cum să își traiască frumos viața, realizand cât de puternic este brandul LOR si conexiunea cu casa in care locuiesc.

Cine sunt eu? Încă mai caut, investesc timp, resurse și știu că merită fiecare clipă.

Tu știi cine ești si ce vrei ? Haide să aflăm împreună !!!….

Transformarea prin armonie si echilibru interior .

Un Designer de Suflet este un ghid al armoniei interioare, un creator de echilibru între minte, corp, spirit și spațiul în care trăiești. Printr-o abordare holistică, scopul este să ajut oamenii să descopere și să creeze un stil de viață în care să se simtă aliniați cu ei înșiși, împliniți și în armonie cu mediul lor.

💫 Armonia interioară începe cu tine!
Prin acest concept, îți ofer instrumente și inspirație pentru a-ți regăsi echilibrul și a trăi în armonie cu tine însuți și cu lumea din jur.

🌱 Ești pregătit să descoperi designul sufletului tău?